Restaurare piatră

Mănăstirea a fost construită de Neagoe Basarab (1512 - 1517) pe locul vechii mitropolii (1359). Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumați. Ea este păstrată fragmentar în Muzeul Național de Artă din București. Reparată de câteva ori, biserica a fost restaurată (1875 - 1886) de arhitectul francez André Lecomte du Noüy, discipol al lui Eugène Viollet-le-Duc, care i-a adus și unele modificări care au diminuat valoarea istorică a monumentului. Construită din piatră fățuită și profilată, biserica are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii Vodița II, reluat ulterior și în alte construcții (mitropolia din București, biserica fostei mănăstiri Cotroceni, mănăstirea Tismana etc.).
Așa cum se înfățișează în prezent, biserica este alcătuită dintr-un pronaos supralărgit, contopit organic cu construcția propriu-zisă, ai cărui 12 stâlpi interiori susțin o turlă pe mijloc și două turnulețe laterale care încununează colțurile vestice ale pronaosului. Pronaosul este evidențiat în acest fel deoarece îndeplinea și funcția de necropolă. Aceste turle mici dau impresia prin podoaba lor exterioară, caracterizată de răsucirea porțiunilor de zidărie, că stau să cadă unul asupra celuilalt și că se înșurubează în tăriile cerului. Restul bisericii și altarul - cu abside care îi împlinesc forma de cruce - susțin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu restul ansamblului se face prin bolți, rezultând un tot arhitectonic de o zveltețe inegalabilă.
În fața intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri și împodobite cu desene (1516-1517).
În ansamblu, biserica este așezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatră, mai larg decât suprafața de bază a bisericii, marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din floroni (în acest caz crini) sculptați din piatră. Pereții exteriori sunt împărțiți în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în suvițe. Fațadele sunt decorate în relief plat cu motive caucaziene și islamice. În partea de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt înrămate în chenare cu ornamentații dintre cele mai felurite care, ca și cele ale portalului de la intrare, amintesc întretăierea geometrică de la Mănăstirea Dealu.
În registrul de sus, de asemenea, se află o suită de panouri semicirculare în partea superioară, în centrul cărora sunt fixate plăci decorative și discuri în rozetă, iar ca niște paftale domnești, la întretăierea arcurilor, se află alte discuri mai mici, deopotrivă de fin realizate. Pe ele sunt așezați porumbei, care parcă stau gata de zbor. Fiecare poartă în cioc un clopoțel.
Deasupra, depășind bordurile scurte ale acoperișului așezate pe mai multe rânduri paralele de cizeluri, construcția bisericii crește într-o suită de volume și suprafețe, pe care se înalță cele patru turle; de o rară bogăție ornamentală, ele adună în jurul ferestrelor, asemenea unor dantele în relief, aceleași modele prin care (ca, de altfel și în restul decorației acestui monument) se străvad, armonizate specific de meșterii locali, o seamă de elemente de artă arabă și georgiană. Acoperișul turlelor, bogat împodobit, pare ieșit din mâna unor aurari, iar lanțurile care susțin crucile sunt aidoma unor mari bijuterii lucind în soare.