Cladirea sinagogii consta dintr-un parter înalt compus din vestibul la intrare, sala mare de adunare si rugaciune (în prezent spatiu expozitional), respectiv casele de scara pentru accesul la galerii si spatiile anexe adiacente bimah-ului si chivotului (în prezent spatii ai Memorialului Holocaustului si spatii de depozitare, dintre care una este accesibila din cladirea anexa). Clădirea are parter şi două etaje, ce conferă amploare interiorului, (împărţit în trei nave), pe doua nivele exista galerii laterale si balcoane deasupra vestibulului de la intrarea principala. La nivelele galeriilor exista câte o încapere de-o parte si de alta a zonei altarului, utilizate în prezent ca spatii de depozitare sau birou.
Intrarea de inaltime relative mica, arcele trilobite de la interior, colonete cu baze si capiteluri decorate cu motive vegetale, limitate de planseele si balustradele continue ale celor doua etaje, orizontalizeaza volumul interior si gasesc rezonanta in profilatura dreapta si curba din spatial comun pentru Bima si Chivot.Peretii templului sunt din zidarie de caramida, tencuiti si cu o decoratie pictata.
Spatiul interior al salii de adunare este boltit pe directie longitudinala cu bolta cilindrica, iar ultimul nivel al balconului deasupra vestibulului si altarul au bolta semi-cilindrica pe directia transversala, cu o structură de lemn cu rabiţ pe şipci şi trestie.
Balconul primului nivel si galeriile au tavan drept. Planseul de închidere a galeriilor etajului II este din lemn.
Intraga decoratie pictata din interiorul Templului Coral este constituita dintr-o succesiune de panouri decorate non-figurativ cu motive geometrice si florale, de factura orientala, intr-o cromatica bazata pe culori primare.Din punct de vedere tehnic, aceste straturi picturale au fost realizate in tehnica "a secco", in majoritatea cazurilor prin suprapunere directa. Local se evidentiaza si prezenta unui strat de preparatie, extins intre cele doua straturi picturale. In urma interventiilor cu caracter general din perioada 1936 si a interventiilor masive de renovare din 1945, straturile picturale se suprapun nerespectand, caracterul stilistic si cromatic original.
Ultimul strat de interventie se suprapune, respectand in mare parte penultima interventie, atat din punct de vedere stilistic cat si cromatic.
Restaurare pictură murală
Templul Unirea Sfanta, Bucuresti - Decoratia pictata
Beneficiar:
Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania - Cultul Mozaic
Contractant:
Duct SRL
Cod LMI:
B-II-m-A-19173 - sec XX. LMI-2010
Perioada de lucru:
octombrie 2015 - decembrie 2016
Imagini comparative inainte si dupa incheierea operatiunilor de conservare restaurare
Starea de conservare
La nivelul stratului suport intalnim numeroase desprinderi cu deplasare sau deformare in plan, precum si lacune sau fisuri profunde datorate in special viciilor de tehnica,miscarilor seismice si tasari ale zidariei.
Pe arii extinse, atat la nivelul stratului de preparatie, cat si la nivelul stratului de culoare, intalnim degradari ale acestora, manifestate prin pierderea adeziunii sau a coeziunii,si prin prezenta eflorescentelor saline datorate in special, aportului de umiditate in toate formele ei (capilaritate, infiltratie,condens),precum si a diferentelor de temperatura.
Numeroasele interventii in timp au dus la o suprapunere de interventii cu aplicate peste tencuiala originala.
Desprinderi grave cu deplasarea sau deformarea in plan a suportului (burduseli).
Lacune ale stratului de arriccio (mortar de var, nisip si stuf).
Ferestre bolta - fenomene de deteriorare ale suportului si ale stratului decorativ, datorite umiditatii de infiltratie.
Fotografie in lumina razanta. Desprinderea peliculei de culoare de suportul acesteia sub forma unor mici fragmente solziri si umflaturi.
Interventii de conservare restaurare.
Interventiile de conservare-restaurare au pus accentul pe consolidarea suportului original, indepartarea straturilor de repictari si punerea in valoare a primei decorate pictate, tinandu-se cont de reperele cromatice originale descoperite cu ocazia sondajelor stratigrafice.
Refacerea adeziunii suportului picturii, reprezentat de tencuiala pe baza de mortar de var cu armatura de trestie, la suportul de scandura, s-a realizat prin injectarea de material consolidant.
Indepartarea straturilor de repictari, a facut posibila punerea in valoare a decoratiei pictate originale.
Chituirea zonelor lacunare cu mortare pe baza de var.
Fotografii realizata dupa iindepartarea straturilor de repictari.
Realizarea desenelor grafice la scara 1/1 si a sabloanelor.
Etape din timpul refacerii decoratiei pictate
